In general, forma unghiilor ne-o alegem in functie de preferinte si de stilul personal dar sunt anumite lucruri pe care ar trebui sa le stim inainte de a le face patrate sau rotunde.
In functie de marimea si forma unghiilor, vei descoperi ca doar o anumita forma de unghie si doar unele culori te avantajeaza. La fel ca si amprentele, marimea si forma unghiilor sunt unice pentru fiecare persoana. Poti sa gasesti asemanari intre unghiile tale si ale unei prietene, insa unghiile au multe forme si marimi.
Daca te uiti la manichiura unei prietene vei observa ca nu are unghiile identice cu ale tale. De ce oare? Ei bine, patul unghiei, denumit si lama cornoasa poate fi lung sau mai scurt, lat sau mai subtire. Patul unghiei, este partea pe care este fixata unghia si este diferita de ce a mamei, surorii, verisoarei sau cea a prietenei tale. Acest lucru se intampla din cauza ca patul unghiei are forma potrivita anatomiei degetelor fiecarei persoane.
Lunula unghiei este la fel de importanta atunci cand alegi forma unghiei si apare sub multe forme, rotunjita, patrata, rotund-patrata, ovala etc.
In figura alaturata vei vedea partile principale ale unghiei in functie de care vei alege forma, lungimea si culoarea potrivita de oja.
FORMA UNGHIEI IN FUNCTIE DE LUNULA SI PATUL UNGHIEI
Exista o regula de care poti tine cont, si anume: daca lunula unghiei este rotunjita asa trebuie sa fie si varful, iar daca lunula unghiei este patrata e recomandat sa-ti pilesti unghiile intr-o forma patratoasa.
Sfaturi:
(a) Daca patul unghiei are o forma lata si scurta, forma potrivita este una patrata, rounjita la margine.
(b) O forma ovala la varf este potrivita daca patul unghiei este oval.
(c) Pentru o forma patrata a lunulei si o forma lunguiata a patului unghiei este de preferat o forma usor rotunjita pe margini si plata in varf.
(d) Cu cat lunula este mai ascutita si patul unghiei este mai lunguiet, in acelasi fel, vei da o forma alungita si ascutita unghiei.
(e) Pentru o unghie cu o forma lata si rotunjita, este indicat sa alegi o forma usor rotunjita si nu foarte lunga.
(f) Forma patrata este potrivita, evident daca lunula are o forma patrata iar lungimea se alege proportional cu lungimea pe care o are patul unghiei.
(g) Daca lunula este rotunjita la margini poti alege o forma patrata si usor rotunjita pe margine.
(h) Forma foarte ascutita este indicata daca lunula este foarte plata.
FORMA UNGHIILOR IN FUNCTIE DE ASPECTUL MAINII
Acorda-ti un moment si observa lungimea si latimea degetelor.
Ai mainile patrate, cu degete late? Ti se potrivesc unghiile scurte, fara colturi, urmarind linia lor naturala.
Pentru mainile mici, cu degete subtiri, merg de minune unghiile lungi, ovale, usor rotunjite la varf.
Daca ai degetele lungi si subtiri sau scurte si groase, pentru tine merg unghiile de lungime medie, de forma patrata, cu colturile usor rotunjite.
CULOAREA OJEI IN FUNCTIE DE MARIMEA UNGHIEI
Pentru unghiile scurte, mici se recomanda culorile tari, stridente. Pe unghiile lungi arata mai bine o oja de culoare bej, nuantele deschise in general.
In cazul in care ai unghiile late, oja se va aplica doar pe centru, lasand libere extremitatile. Unghia va parea mai lunga si degetele mai fine.